OFICIUL NAȚIONAL PENTRU DEZVOLTAREA
INFRASTRUCTURII "MOLDOVA – PROIECT"

ONDIMP

MINISTERUL INFRASTRUCTURII ȘI DEZVOLTĂRII REGIONALE

27 Aprilie 2026

Sesiunile de informare în cadrul proiectului „Modernizarea școlilor” continuă la Drochia

Sesiunile de informare în cadrul proiectului „Modernizarea școlilor” continuă la Drochia

Oficiul Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii „Moldova-Proiect” (ONDIMP) continuă desfășurarea sesiunilor de informare în instituțiile incluse în proiectul „Modernizarea școlilor”. 

Vineri, 24 aprilie curent, a avut loc o sesiune de informare la Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” din orașul Drochia.

 

Instituția se numără printre cele 15 școli selectate la nivel național pentru a fi modernizate conform conceptului de „școală-model”, care presupune dezvoltarea unor spații educaționale moderne, sigure și adaptate nevoilor actuale ale elevilor și cadrelor didactice.

 

În cadrul sesiunii de informare, reprezentanții ONDIMP au discutat cu profesorii, elevii, părinții și reprezentanții administrației publice locale despre:

 

  • conceptul de „școală-model”;

  • obiectivele proiectului;

  • etapele de implementare;

  • modul de colaborare pe parcursul lucrărilor.

 

Modernizarea liceului va contribui la crearea unui mediu educațional funcțional și atractiv, prin:

 

  • renovarea sălilor de clasă;

  • modernizarea laboratoarelor și a bibliotecii;

  • amenajarea spațiilor sportive;

  • crearea zonelor de recreere pentru elevi.

 

Rețeaua școlilor-model, lansată în anul 2023, reprezintă un program strategic al Ministerului Educației și Cercetării, care are drept obiectiv transformarea a 90 de instituții de învățământ în exemple de infrastructură educațională modernă și practici pedagogice actuale.

 

Programul este susținut de parteneri internaționali și instituționali, inclusiv Banca Mondială, Uniunea Europeană, Guvernul Poloniei, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), UNICEF și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, precum și de parteneri din sectorul privat.

← Înapoi la noutăți