Liceul Teoretic „Olimp” din satul Costești, raionul Ialoveni, se numără printre cele 15 instituții de învățământ incluse în proiectul „Modernizarea școlilor”, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat din împrumutul acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Astfel, instituția urmează să fie reconstruită și modernizată conform conceptului de „școală-model”, care presupune crearea unor spații educaționale moderne, sigure și adaptate nevoilor actuale ale elevilor și cadrelor didactice.
În contextul includerii liceului în proiect, la instituție a fost organizată o sesiune de informare în cadrul campaniei „Modernizarea Școlilor: Construim împreună școala-model”. Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării și ai Oficiului Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii „Moldova-Proiect” (ONDIMP) au prezentat comunității școlare obiectivele, etapele și impactul proiectului de modernizare.
Investiția va transforma liceul într-un spațiu educațional modern și funcțional, prin renovarea clădirii, modernizarea laboratoarelor STEM și a bibliotecii, amenajarea spațiilor sportive, precum și crearea unor zone de recreere pentru elevi.
La sesiunea de informare au participat reprezentanți ai administrației publice locale, cadre didactice, elevi, părinți și membri ai comunității, care au discutat despre obiectivele proiectului, etapele de implementare și modul în care comunitatea școlară va colabora cu echipa de implementare pe parcursul realizării lucrărilor.
În cadrul întâlnirii, Sergiu Coceaș, consultant în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a prezentat conceptul de „școală-model” și programul strategic al ministerului de dezvoltare a unei rețele naționale de astfel de instituții, menționând că acest concept presupune crearea unor spații educaționale moderne, sigure și accesibile, adaptate nevoilor actuale ale elevilor și cadrelor didactice.
Diana Cazacu, managerul proiectului „Modernizarea școlilor”, a vorbite despre calendarul estimativ al etapelor de implementare și principalele intervenții planificate pentru modernizarea instituției, inclusiv renovarea sălilor de clasă, îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii, reabilitarea infrastructurii existente și dotarea școlii cu echipamente moderne. Totodată, aceasta a menționat că, în perioada următoare, vor fi inițiate etapele tehnice ale proiectului, inclusiv elaborarea documentației tehnice și realizarea expertizelor necesare pentru pregătirea lucrărilor de renovare. Participanții au fost informați și despre măsurile organizatorice necesare pe durata desfășurării lucrărilor.
Reprezentanții ONDIMP au subliniat importanța menținerii unui dialog constant și transparent cu comunitatea școlară – elevi, profesori, părinți și autorități locale – pentru implementarea eficientă a proiectului și respectarea etapelor de realizare.
În următoarele săptămâni vor fi organizate sesiuni de informare în toate instituțiile de învățământ incluse în proiect, pentru a asigura o comunicare deschisă și implicarea activă a comunităților școlare în procesul de modernizare a infrastructurii educaționale.
Campania de informare desfășurată în fiecare instituție școlară are scopul de a asigura o comunicare deschisă și o implicare activă a comunităților școlare în procesul de modernizare a infrastructurii educaționale.
Rețeaua Școlilor Model este un program strategic al Ministerului Educației și Cercetării lansat în anul 2023, ce își propune să transforme 90 de școlile selectate în adevărate exemple de infrastructură educațională modernă și practici pedagogice actuale. Inițiativa beneficiază de susținerea Băncii Mondiale, al Uniunii Europene, Guvernului Poloniei, PNUD, UNICEF, Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, precum și al partenerilor din sectorul privat.