De Ziua Europei, vorbim despre investiții care schimbă viața oamenilor și apropie comunitățile din Republica Moldova de standardele europene de trai.
Programul Locuințe Publice III este una dintre inițiativele sociale și de dezvoltare regională implementate de Guvernul Republicii Moldova, cu suportul financiar al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB).
Programul are drept obiectiv dezvoltarea unei infrastructuri sociale moderne și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru persoanele care au nevoie de locuințe accesibile și sigure.
Programul dezvoltă trei direcții majore:
- construcția locuințelor sociale;
- reconstrucția capitală și modernizarea căminelor studențești;
- reabilitarea/renovarea caselor pentru bătrâni.
Beneficiarii direcți sunt persoanele și familiile cu venituri mici, angajații din sectorul public, persoanele cu dizabilități, studenții și vârstnicii.
Programul în cifre:
- 13 de proiecte aflate în implementare la diferite etape;
- 27 milioane euro investiți în infrastructura socială;
- 450 de locuințe sociale dezvoltate la nivel național;
- circa 1600 de persoane asigurate cu locuințe moderne;
- condiții îmbunătățite pentru 730 de studenți în cămine reparate capital/modernizate;
- condiții mai bune pentru 725 de vârstnici în case pentru bătrâni renovate.
Aceste proiecte înseamnă:
- accesul la locuințe moderne și accesibile;
- comunități mai atractive pentru specialiști;
- revitalizarea clădirilor neutilizate;
- investiții directe în dezvoltarea regională și locală;
- standarde europene de protecție socială și calitate a vieții.
Apelul este deschis pentru cele trei direcții ale Programului. Consultați echipa ONDIMP pentru evaluarea eligibilității.